Kami menggunakan cookies untuk meningkatkan pengalaman dalam permainan anda dan untuk menganalisa lalu lintas kami. Kami juga berbagi informasi tentang penggunaan situs ini dengan media sosial, iklan dan mitra analisis kami.
Detail OK
Kami menggunakan cookies untuk meningkatkan pengalaman dalam permainan anda dan untuk menganalisa lalu lintas kami. Kami juga berbagi informasi tentang penggunaan situs ini dengan media sosial, iklan dan mitra analisis kami.
Detail OK
AboutBlogKetentuan LayananKebijakan Pribadi

Keterangan Pers - La 25 de ani de la prima victorie în F1 a lui Michael Schumacher, fiul său i-a condus maşina, la Spa

La 25 de ani de la prima victorie în F1 a lui Michael Schumacher, fiul său i-a condus maşina, la Spa

Scene emoţionante la Spa-Francorchamps, înainte de Marele Premiu al Belgiei. Mick Schumacher, fiul lui Michael Schumacher, a condus maşina Benetton cu care tatăl său a devenit în premieră campion mondial, în 1994.

Evenimentul a fost organizat pentru a sărbători 25 de ani de la prima victorie a lui Michael Schumacher în Formula 1, obţinută pe 30 august 1992, chiar la Spa, circuitul pe care germanul l-a numit "de departe, preferatul meu".

Tot în Belgia, Michael Schumacher a debutat în Formula 1, în 1991, la volanul unui monopost Jordan-Ford.

De altfel, niciun alt pilot nu a obţinut mai multe victorii la Spa decât Schumacher, învingător de şase ori în această cursă - 1992, 1995, 1996, 1997, 2001 şi 2002.

Pilot în Formula 3, Mick Schumacher a purtat o cască specială cu această ocazie. Jumătate a avut culorile sale, iar cealaltă parte a fost o replică a celei purtate de tatăl său la MP al Belgiei din 1994.

"Ne-am gândit că ar fi frumos să folosesc maşina tatălui meu şi un mix între casca mea şi a lui. A fost minunat. E dificil să fac o comparaţie cu ce conduc în Formula 3. Sunt maşini foarte diferite. Dar a fost incredibil să conduc o maşină de Formula 1 pe acest circuit", a declarat Mick Schumacher.

pada 2017-09-05 07:35:11 oleh DoRuF1
Suka: 1 | Rating: 0.00

Peryataan Pers Teratas

English Gallo Livery Store Open
Español Gallo´s Liverys
Slovenščina Prava imena dirkalnikov
English Czobor Jr. the GOAT of NASC Truck
English good boy
English T.Phoung looking for that Surtees Feeling......
English TOYOTA GAZOO - Monaco Post Race
Indonesia Terimakasih
English TOYOTA GAZOO - Canada Post Race